Google Website Translator Gadget

vineri, 5 august 2011

Biblia si scanteia

Trebuie sa spun si care este ghidul meu ("biblia" daca vreti...pentru continuitate) in ce inseamna inceputul acestui blog si un posibil inceput antreprenorial in domeniul vehiculelor electrice: cartea "Antreprenoriat - Drumul de la idei catre oportunitati si succes in afaceri" - Marius Ghenea.
O carte excelenta prin simplitate si utilitate. Nu am de gand sa fac un review al acestei carti, doar sa o semnalez ca un minim necesar pentru orice antreprenor in devenire si chiar antreprenori cu experienta.
Nu conteaza la ce nivel sunteti: student, antreprenor in devenire (sau antreprenor beta), aveti deja o afacere de succes, aceasta carte va ofera aceeasi satisfactie.

Care e totusi legatura cu vehiculele electrice? Foarte simplu: orice domeniu nou, o industrie in devenire, are nevoie de antreprenori mai mult decat orice. Are nevoie de acei oameni care sa isi asume rolul de a face legatura intre bani si resursele umane. In esenta, ideea unui antreprenor este scanteia care duce la prosperitatea economica a societatii.
Un exemplu concret: am inceput sa relationez cu diferiti pasionati de EV din Romania, unii mai realisti, altii mai idealisti, fiecare dupa cum l-a lasat natura, dupa educatie si scop. Un singur lucru am observat ca au toti acesti oameni (in afara de pasiunea pentru EV): lipsa unui plan concret. Nu am intalnit pana acum acea persoana care sa aiba (macar in minte) un plan clar de urmat, cu un fir rosu esential si o tinta bine definita.
Si toti acesti oameni se plang de acelasi lucru: lipsa fondurilor ii face sa progreseze prea putin in proiectele lor. Daca cineva se asteapta sa faca o mare descoperire tehnica de unul singur in garaj, in domeniul vehiculelor electrice, cred ca greseste fundamental.
Le recomand tuturor celor cu initiativa cartea lui Marius Ghenea, binenteles trecuta prin prisma propriilor actiuni/scopuri. Luati o pauza si cititi cartea acestui om, cu o experienta demonstrata in afaceri, unul din putinii oameni de afaceri adevarati din Romania, fara contracte preferentiale cu statul. Un om care a fost la locul potrivit (Romania), la timpul potrivit (inceputul anilor 90) si cu specializarea potrivita (electronica). Peste toate astea mai adauga si identificarea unei oportunitati reale pe piata calculatoarelor din acele vremuri si ajungi la o afacere de succes, cu o ascensiune extraordinara. Serios, cati se pot lauda cu asta in Romania? Nu ma refer la oportunistii care au "calarit" bula imobiliara.... si care acum nici macar nu se pot orienta catre un business de succes pentru ca nu au un minim de cunostinte.
Un exemplu si mai concret despre risipa de energie a oamenilor cu initiativa din Romania, care are si legatura cu activitatealui Marius Ghenea, este Cristi, din Dragasani, unul din participantii de la Arena Leilor (TVR2): a fost in 2009 (cred) la emisiune si a reusit sa obtina promisiunea unui suport de 5.000 Euro din partea unuia dintre lei (leoaica mai exact) pentru dezvoltarea unei idei de conversie vehicule electrice. Initial am crezut ca este un om cu o viziune apropiata de a mea si l-am contactat....nu pot spune ca ideea lui e rea, doar ca e intr-o stare incipienta si abandonata foarte repede. Pacat. Greseala lui este una clasica si prezentata si de Marius in cartea sa: conditia pentru obtinerea celor 5.000 Euro de la leoaica respectiva era sa contacteze un profesor de universitate, de specialitate, care sa ii verifice si aprobe ideea/conceptul. In acel moment Cristi a dat inapoi si a refuzat finantarea. Motivul: i-a fost teama ca acel profesor ii va fura ideea. De principiu, daca ideea ta este atat de usor de furat, doar purtand o discutie cu cineva, inseamna ca nu ai o idee in primul rand!!!
Motivul pentru care vedeti un feed din pagina lui Marius Ghenea in dreapta blogului meu este ca acest om, prin activitatea lui si o carte bine scrisa, m-a impulsionat sa imi urmez pasiunea.
Cred ca am facut destula reclama...pot sa ii trimit factura lui Marius :)).
O alta parte din scanteia acestui blog si a activitatii mele in directia vehiculelor electrice: Guy Kawasaki (recomandat tot de Marius), in special cartea sa "The Art of the Start". Prima oara am devorat-o, acum o disec si o folosesc ca pe un ghid practic pentru structurarea business case-ului.
Am sa descriu si planul meu, in septembrie, cand va fi putin mai organizat si cand nu-mi va fi teama ca cineva poate sa-mi fure ideea doar citind acest blog...conversie rapida de vehicule "clasice" in vehicule electrice. Bulgarii incearca sa faca ceva pe partea asta, o sa aiba succes daca se tin de promisiuni (15.000 unitati in 2012) si daca scot un produs de calitate/incredere.

Pana data viitoare va salut si va chem la EVanghelizarea Romaniei!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu